Enigma lui Prometheus

Spoilers la greu, că na … 

Deși Prometheus este un film care mai are un pic și împlinește venerabila vârstă de 5 anișori, încă face ravagii printre cinefilii de toate spețele. Mai tot timpul aud fraze de genul “Să dea dracu’ în el că eu n-am înțeles nimic. Adică e mișto așa dar nu se leagă nimic cu nimic oarecum… morții lui…”.

Ca să fie treaba treabă, hai să trecem în revistă ce se întâmplă în acest masterpiece by Riddley Scott. Totul începe cu deja memorabila scenă când un gagiu albinos pe steroizi bea din ceva prostie lichidă neagră. Nici nu apucă bine să soarbă din negrul lapte că începe să se descompună, într-un final căzând cu totul ca un bleg în cascada isterică pe marginea căreia și-a găsit să iși facă felul. În tot acest timp  pare-se că gașca lui își ia tălpășița la bordul unei nave care seamănă izbitor cu o … piatră. Treaba interesantă e că ADN-ul lui nenea care tocmai a practicat suicidul, odată intrat în contact cu apa, declanșează o noua formă de viață. Deci nenea nu era atât de prost orientat cum ni s-a părut la început.

De aici sărim direct la o echipă de “științifici” care zgârmă în ceva grotă. Ca să meargă povestea mai repede, ne este prezentat cum aceștia descoperă niște picturi rupestre care, ce să vezi, seamănă izbitor ca mesaj cu altele din colțuri complet opuse ale lumii. Rupestru deci vechi. Vechi deci nu se știau între ei. Ceva tre’ sa fie cu astea. Se aruncă cuvinte cu mare încărcătură cum ar fi “cred ca glumești”, tre’ să fie aceeași configurație stelară”, “desenele astea sunt de câteva milenii soto!”. Și ca să fie momentul complet, madam Elizabeth Shaw(unul dintre “științifici”), jucată excepțional de Noomi Rapace, zice: “Cred că vor să mergem să-i găsim!” O doamne… Te-ai gândit tu așa … din străfundurile inferenței deductive. Și uite așa se dezlănțuie urgia.

Bam, bam, bam și ajungem direct la bordul navei Prometheus. Un nume frumos, ca ea. Îl vedem pe Michael Fassbender în rolul lui David, un android care are grijă ca o mamă de toți coechipierii de zbor care momentan se află în somnică rece de voie. Acesta chiar pune mâna pe capsula lui Shaw pentru a-i spiona visele interminabile. Aici tata Scott folosește un tertip. A găsit motiv să ne arate că Shaw este credincioasă. În timpul în care gloata speeduiește prin spațiu, David își face de treabă prin navă, având grijă de ea, având grijă de el însuși, învățând limbi străine, vopsindu-și părul și de ce nu, vizionând deja prăfuitul serial MASH.


Dintr-o dată se aude ceva. Nava se clatină a lene semnalând faptul că s-a atins punctul terminus al voiajului. Apare și madam Vickers, un rol perfect pentru Charlize Theron, care deja face flotări. Poate pentru a-și intra mai repede în rolul de lider suprem. Se trezesc și ceilalți, vomită în grup, articulează chestii ultra obvious și se îndreaptă spre bucătărie unde mai parlesc o vreme între ei.

De aici ajungem în aula magna a navei unde madam Vickers are ceva important să le arate. David pornește o hologramă care are rolul de ale explica angajaților cu carte de muncă ce kkt caută ei acolo. Mai precis, o înregistrare video cu ăl bătrân, tata Weyland, șeful eternei companii omonime multigigamegamiliardară în lire sterline și yeni japonezi simultan, în care ne explică cum acesta a dat ortul popii dar că i-a angajat legal pe cetățenii de la bord pentru a afla cine ne-a creat pe noi oamenii. În continuare, Shaw și Celalalt explică ce au descoperit ei tot săpând prin grote. Că domne toate desenele au în comun acest sistem solar care ce să vezi are o planetă pe principul Terra. Aici e vatra inginerilor noștri. Firește că restul cetățenilor s-au arătat indignați de ideea de a parcurge atâta distanță prin spațiu bazându-te doar pe niște desene din câteva grote dar na… nu-s ei ăia cu banu. Nu mai zic de faza cu inginerii. Se vedea pe meclele lor dezgustul. O situație într-adevăr dificilă!


Deja acțiunea capătă un fir întins. Tata Scott vrea la pescuit.

Și uite așa aterizează ei, ce să vezi, lângă un fel de construcție. De aici și replica Celuilalt: Dumnezo nu construiește în linie dreaptă. Gata domne. Să coboram să vedem ce se afla în aceasta drăcovenie. Odată ajunși în dânsa, domnii și domnițele iau contact cu ceva holograma. Dar mult mai avansată decât ne-ar cuprinde nouă imaginația. De aici ei deja își pun niște întrebări: Măi ce dreaq?

Nu trece mult timp și descoperă cadavrul decapitat al unui inginer. Pe David Marshmellow sau cum îl mai cheamă îl găsește vrednicia și deschide ditamai poarta. Ce să vezi, nea inginerul vroia să intre dar n-a apucat săracul. L-a prins ușa. Odată intrați în încăperea cu pricina se zărește o sculptură imensă în formă umanoidă și multe vaze negre deosebite. Ăștia s-au prins repede că ceva nu e în regulă dar se gândesc măcar căpățâna să o poată lua să se joace cu ea în laboratorul de la bordul navei. David Nougat fir-ar el al dracu, deși madam Shaw i-a zis să nu pună mâna pe nimic, ia o vază d’asta dubioasă și o vâră în geanta de sală.


Au avut ei ceva probleme până să se întoarcă în navă, s-au pus ditamai furtuna și vântul pe dânșii, însă odată aflați în laborator au început să își bată joc de căpățâna defunct. Până când a explodat. Dar nu degeaba. Testând ei ADN-ul cetățeanului din alt mileniu au descoperit că ADN-ul lui este practic identic cu al nostru. Opa. Păi ce-ai făcut?

Între timp își dau seama că doi dintre științifici au rămas ca boii în construcția alien. Chiar vedem cat de pămpălăi sunt că în scurt timp ajung să moară răpuși de niște alieni mai minioni. Mai plăcuți. Pe genul face-huggers.

Înapoi în navă, madam Shaw este siderată de descoperire și îi zice lui Celălalt: Uite dragă vezi, suntem același rahat! Ăsta prost îi răspunde (jucând absolut execrabil): Wow! Este ceva nemaipomenit. Nu e mare lucru să creezi viață. Shaw în momentul ăla începe să pișe ochii: Și asta ce spune despre mine? Că eu nu pot să rămân pregy de exemplu? Celalalt: Hai fa că n-am vrut să zic asta. Wtf? Nu vrei să ne futy mai bine? Zis și făcut.


Problema e când se trezesc ăștia mici. Celălalt se duce să se spele pe ochi și observă că îi iese ceva dubios din ochiul drept dacă nu mă înșel. Păi da, pentru că David Éclair a avut grijă să picure un pic din contentul vazei cu pricina în șampania prostului. Să crape în el băutură îi trebuia.


După somnicul odihnitor, că doar d’asta am venit pe altă planetă, se gândesc ăștia să se întoarcă în construcția alien. Când ajung acolo dau nas în nas cu cadavrul unuia dintre pămpălăi. David Jelly Bean, ajunge într-un fel de control room. Apasă el pe nește botoane și apare o harta 3D super huge care arată că ultima destinație introdusă este TERRA. Opa! Iar nu-i bine! Lui Celălalt îi vine rău. Shaw se uita la el și își dă seama că e terminal gagiul. Dar parcă nici ea nu vrea să creadă: Haida să mergem înapoi că te faci bine iubi! Dăi trage de el, mai pe brânci, mai cărat pe umeri însă ajunși în fața navei nu prea merge schema. Madam Vickers i-a văzut pe interfon și a zis clar: Să fie el al dreaq dacă urcă ăsta la mine în aeronava! Vreți să murim ca șobolanii? Ăștia de jos: Lasă-ne tanti să urcăm că îl facem bine, ce dreaq … Vickers: Dă aruncătoru’ de flăcări să vezi ce ți-l prăjesc pe jegos. Păi ăștia cred că fac ordine la mine în casă? A dat tata un trilion de euro! Se deschide trapa și iese Madam Vickers cu aruncătorul de flăcări. Într-adevăr o scena sexy. Vickers: Stai mă acolo că dau cu asta! Shaw urlă din toți rărunchii: Nu-l praji tanti! Tulai Doamne! Celălalt își dă seama că nu mai e loc de sănătate și se îndreaptă spre Vickers: Da fă, e ok! Șprițuiește-mă cu aia, hai! Vickers trece la treabă.


Și uite așa mai sărim ceva timp și ne trezim și noi odată cu Shaw pe un fel de masă de operație. David KitKat și alții vor să o pună pe preferata noastră la somn. Asta, a dreaq cum e, imediat i-a repezit:  ia mâna nenorocitule, ce tragi de mine? David Lollipop îi zice: Fă, nu știu cum să-ți zic dar se vede că ești activă? Shaw: Ce-ai mă nesimțitule? David Honeycomb: Ești grea fă! Shaw: Cum să fiu grea mă, tu ești stricat? N-are cum! Ia dă-te dreaq d-acia de expiratu’ dreaq… și când să se ridice să plece simte ceva nașpa în pântecel. Ăștia nu și nu dar până la urmă scapă drăguța noastră și fuge spre dormitorul lui Madam Vickers unde a văzut ea că există o mașină automată de operat.

Ajunge cu greu acolo și fonează excesiv către ea: Fă-mi dracului o cezariană! Aparatul: Bre, mii de scuze dar n-am cum. Nu mă pricep decât la bărbați! Până la urmă selectează asta mică ceva apropiat ca procedură și se vâră în aparat. Urmează poate una dintre cele mai bune scene sci-fi ever! Jucată excepțional, regizată ca la carte, filmată a la chef. Până la urmă reușește și scoate drăcovenia din ea și fuge cât o țin puterile de anomalia extraterestra.


Din greșeală ajunge la o încăpere din care se aud voci. Intră. Ăl bătrân nu e mort. Nu dom’le, l-au ținut în somnică rece până când va veni momentul să vorbească cu inginerul șef. Hoașca bătrâna o ia pe Shaw peste picior. Nu schițează nimic când o vede proaspăt operata. Hoașca: Mă bucur că ni te-alături doctore Shaw! Hai sictir de prost. Mai urmează niște scene gen “I am your father…” mă rog… .

Pornesc ăștia împreună cu ăl bătrân spre construcția alien, care au descoperit între timp că este de fapt o navă spațială. Și, cado’, există un inginer în cryo-sleep la bord iar David Gingerbread crede că se poate înțelege cu dansul. Rezolvă el. Ajunși în încăpere, nu se stă pe gânduri și se trezește albinosul. Ăsta, normal, se ridică greu, se pufăie un pic și se uita la cetățenii de lângă el. David Froyo se pare că îi zice ceva de genul: Nenea, ăsta bătrânu a venit la mata să facem cumva să nu mai crape! Albinosul se uita la David Donut, se uita la ăl bătrân, i se urca sângele la cap și îi smulge craniul de pe umeri lui David Cupcake și pocnește hoașca bătrână cu el peste bot punându-l la pământ. Bătrânul, cu o ultimă suflare: Hai că am făcut un căcat! David Éclair: Așa este! Vă urez o călătorie plăcută domnule Wayland! Al dracu, îl găsi politețea acu. Whatever… .


Dintre oamenii ăștia din încăpere în viață mai rămâne doar Shaw care fuge și apucă să iasă din nava alien. Inginerul se repune la pupitru să pornească spre TERRA, să ne dea o perversă ca pe Tg. Ocna.

Asta mică deja fiind afară și alergând spre nava umană, ia legătura cu căpitanul și îi zice: Mă, ăștia trebuie opriți cu orice preț. Să  ia foc d’aici! Să nu ajungă pe pământ că ne-am nenorocit. Căpitanul își dă seama de gravitatea situației și discută cu cei din cabină despre faptul că o să trebuiască sa se sacrifice. Aia e… . Hotărăsc să se ciocnească cu nava alien ca fie cât mai sigură treaba. Madam Vickers în schimb, nici nu vrea să audă: Ce-aveți dragă? Cum să faceți așa ceva? Ce-i nava voastră? A dat tata un trilion de euro! Pe mine mă duceți acum acasă! Mă fac pe el de alien! Vreau acasă! Căpitanul își dă seama că asta e pe lângă total și îi zice: Bre, dacă vrei ai opțiunea să rămâi în dormitorul matale. Ți-ajunge să trăiești vreo 2 ani. Dar grabește-te că în 50 de secunde dau drumul la treabă. Se echipează madam Vickers repejor și scapă din nava umană la timp. Ăștia duc planul sinucigaș la capăt și răpun nava alien care pică ca o potcoavă. Cu ocazia asta o omoară și pe Madam Vickers. Păi dacă alergi în aceeași direcție cu locul în care pică nava… cam ăsta e rezultatul.


Shaw își dă seama că nu prea mai are oxigen și se repede spre dormitorul modular al lui Vickers, să mai ia niște flacoane de-acolo. Când ajunge la locul cu pricina, surpriză! Avortonul mic pe care i l-a extirpat mașinăria sexistă a ajuns cât Republica Populară Chineză. Depășește orice imaginație cât a putut să crească în câteva ore scârba mică. Hopa că vine și inginerul după ea, probabil să îi dea în cap de draci ce are pe el. Înțeleg na… Asta mică îl prostește și deschide ușa la dormitor, moment în care alienul gigantic îl înșfacă cu o poftă nebună. Încearcă ăsta să scape dar deși este cât ușa, alienul tot reușește să profite de trupulețul lui.


Shaw zice bogdaproste când îl aude pe David Ice Cream Sandwich: Alo, Shaw draga mea, ești pe fir? Vino să mă pui la loc că te pot ajuta să scapi de aici! Shaw se duce să îl recupereze pe defect. Nu e ca și cum are alternativă.

Pe final, Shaw: Auzi mă, dar cu ce rahat plecăm noi d’aici? David: Mai sunt și alte nave scumpa! Shaw: Păi și tu te pricepi să pilotezi așa ceva sau cădem după primii 100 de metri? David: Da fa, normal! Mergem acăsică da? Shaw: Nu! Vreau să mergem acolo, de unde au venit Ei! Îi vedem cum își iau tălpășița.


Lung metrajul se încheie cu apariția fulger lui Alien însă într-o variantă mai primitivă. Nu atât de cizelat. Am putea spune că e o variantă mai fraieră, oarecum inocentă. Noi îl iubim și îl acceptam cum o fi.


Acum că am înțeles ce s-a întâmplat ca și plot, rămâne întrebarea ce a vrut să spună tata Riddley Scott cu toată frăsuneala asta. Că doar n-am stat aproape două ore ca să îi vedem p’ăștia cum mor degeaba fără să rezolve ceva măcar.

Și, deci, care-i faza?!

Prometheus, pe lângă încărcătura numelui în sine, vorbește despre 4 lucruri în mare.

Unu. Statutul nostru în univers. Toată treaba cu inginerii și travelul super expensive este doar un hook pentru a ne face să reflectam la cât de neimportanți suntem în tot ansamblul astral. Cât de mărunt este că ai săpat prin grote, ai cheltuit trilioane, ai călătorit ani de zile ca în final să ți se dea peste bot. Din punctul tău omenesc de vedere ai realizat ceva excepțional. In the large scheme of things nici macar en trou dans l’eau n-ai făcut, vorba maestrului Celibidache. Nici măcar pentru un moment. Replica genială a lui Wayland însumează perfect acest punct de vedere: There’s nothing!

Doi. Natura umană. O combinație perfectă de traituri ne este colorată în Prometheus. Curiozitate: Noi oamenii suntem curioși din fire, e adevărat. Atât de curioși încât nu mai ținem cont de nimic câteodată și începem să credem orbește că in the end va fi bine deși ni se dovedește în mod repetat contrariul. Prostie: însăși plecarea lor la drum e de noaptea minții. Grandomanie: te avânți într-un teritoriu necunoscut de parcă ar fi la bună-ta în curte. Egoism: atât Vickers cât și ta-so n-au nici cel mai mic respect sau apreciere pentru echipa care de bine de rău a făcut posibilă toată această escapadă. Încă o dată, spre finalul filmului, avem scena când Wayland vrea să vorbească cu inginerul. Shaw, curioasă, îi pune tot felul de întrebări filozofice. Nu contează! Doar el nu a venit să afle despre scopul omenirii. El vrea să își tragă bășinile în continuare dacă se poate. Fuck the rest! Îl mai pune și pe cretinul ăla de bodyguard să o lovească, știind că e proaspăt operată. Să tacă domne! Ce atât?

Trei. Problema A.I.-ului. A luat-o razna David pe parcurs? O fi avut vreo eroare de sistem? Sau a început ușor ușor să își formeze propria conștiință și pe parcursul călătoriei a decis cumva că oamenii sunt cam de rahat și nu merită ca el să fie sluga lor? Sincer nu îmi dau seama. Dacă stau să mă gândesc cred că asta a fost și ideea autorului. Cât de inteligent trebuie să fie un sistem astfel încât să poată deveni self-aware? Care e limita pe care nu trebuie să o depășim? O vom recunoaște când va fi cazul?

Patru. Alienii. A fost echipa Prometheus pregătita să înfrunte acest gen de specie extraterestră? Nu! Au fost pregătiți pentru a înfrunta condiții meteo deosebit de grele? Nu! Au fost pregătiți să contracareze diferitele probleme medicale la care te poți expune într-un asemenea mediu? Nu! Au avut la ei vreo măsură de protecție în afară de arme cu gloanțe și aruncătoare de flăcări? Nu! Au plecat la drum având niște masuri de precauție nule.

Au plecat la drum. Din curiozitate, prostie, grandomanie și egoism. Despre asta cred că e vorba în Prometheus.

Vă pupă tata

Cel mai probabil o să-ți placă și:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *