Oare RED a început să viseze duminici?

Deși este de mult timp în research, primul smartphone de la RED este mai pe vine ca niciodată. Se anunță. E după colț. Stă să se verse. You get the point. Ei zic că o să-l trimită cu vaporul undeva la finalul anului 2018. Hai că nu mai e așa mult. Ce e un an într-o viață de om?

Dar la ce ar trebui să ne așteptăm? E foarte creepy toată faza în sine, deoarece nu există nicio informație pe site, în afară de un pdf cam obosit care nici el nu dezvăluie mare lucru. Cert este că se pedalează pe ideea de display 3D fără a avea nevoie de ochelari speciali. Asta într-adevăr ar fi un salt enorm. Există deja și alte variante de imagine stereoscopică care nu necesită ochelari însă integrarea unui asemenea display într-un smartphone aruncă fără tăgadă jucăria în altă ligă.

Personal nu mă captivează ideea. E interesant dar mă cam lasă rece. Mă interesează să văd ce capabilități de filmare va avea RED Hydrogen. Mai ales că prețul nu va fi atât de mare precum mă așteptam când a apărut prima știre despre acest proiect. Mă gândeam că va fi undeva la trei – patru mii de euro. Acum se poate face precomandă pentru 1195 de dolari (exceptând taxe și alte bălării) pentru varianta din aluminiu. Dacă se va dori picotirea regulată pe dânsul, se vor scoate frumos din buzunar 1595 de dolari, care ne vor permite achiziționarea aceluiași fonfonel, dar din titan.

Luând în considerare și cele mai recente informații apărute, prevăd (îmi intru în modul de mama omidă) că o să ne bucurăm de o mică cameră de cinema, suficient de spring-chicken pentru a face față și spate producțiilor de zi cu zi. Aici mă refer la un dynamic range de vreo 12 stopuri, Full-HD RAW, posibilitatea de a schimba sticla din fața senzorului și nu în ultimul rând, opțiunea de a adăuga extra module pentru diferite aplicații filmistice și mistice. Cred că o să existe și opțiunea de a filma în 4K însă aceasta cred că va fi limitată atât ca dynamic range cât și ca format. Probabil o să se meargă pe un H265. Fresh, performant, curat și discret cu HDD-ul. Dă Doamne să nu îi pună necuratu să scape la ProRes, că se alege prăfușorul. Nu e voie, e păcat mare! În ceea ce privește senzorul interschimbabil … hai să nu exagerăm.

Oricum ar fi, RED a inovat enorm de mult în ultimii ani. De la RED One la EPIC-W 8K e o diferență de mai puțin de un deceniu. Deci nu, nu cred ca visează duminici.

Vă pupă tata

P.S. Să nu vă pună dracu să începeți filmarea fără mod avion. Asta dacă nu vreți în timpul filmărilor notificări gen cutare a dat attend la nu știu ce pomană, altul tocmai a slăbit 10 kg peste noapte și a bătrână checked-in @ Lidl!

Cel mai probabil o să-ți placă și:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *